Puritanii de ieri şi de azi

Censored Venus, Chad Vys

De milenii umanitatea continuă să fie la fel de șocată de fix aceleași trei chestii. Pesemne că suntem o specie tare plicticoasă. La baza oricărui scandal suculent stau una sau o combinație din triada de șoc compusă din religie (cu sub-tema rasă), sex (cu marea temă gay) și politică. Dacă le-ai combinat pe toate trei, se cheamă că ai atins deja cote înalte de notorietate.

 

E adevărat că standardele s-au schimbat mult de-a lungul timpului și ștacheta de șoc e tot mai înaltă, dar chiar și așa, baza rămâne neschimbată.

 

În acest context, ne-am gândit că ar fi interesant să vă arătăm câteva (sunt mult mai multe) dintre picturile care de-a lungul timpului au provocat controverse și i-au îngrozit pe puritanii de pretutindeni.

 

RokebyVenus

Venus la oglindă, 1651, Diego Velazquez
Teribila Inchiziție spaniolă nu avea cum să privească cu ochi bun un nud sinuos și lipsit de inhibiții. Zvonul conform căruia modelul care a pozat pentru Venus era același model care a pozat pentru Încoronarea Fecioarei, și una dintre amantele lui Velazquez, a pus paie pe foc. În 1914 pictura a fost vandalizată de Mary Richardson, o nebună care n-a mai suportat felul lasciv în care bărbații din muzeu priveau la Venus.
Din aceeași categorie (nuduri cu prea mult vino-ncoa): Maja Nudă de Francisco Goya sau Olympia de Édouard Manet.

 

Bacchus, 1595, Caravaggio Un autoportret aparent nevinovat, până când faci legătură între Bachus (simbol al libertinajului) și buzele albastre ale modelului, un simptom de sifilis, boala de care suferea Caravaggio. Și acum și atunci, opinia publică avea puțină înțelegere pentru homosexuali.

Bacchus, 1595, Caravaggio
Un autoportret aparent nevinovat, până când faci legătură între Bachus (simbol al libertinajului) și buzele albastre ale modelului, un simptom de sifilis, boala de care suferea Caravaggio. Și acum și atunci, opinia publică avea puțină înțelegere pentru homosexuali.

 

Clinica Doctorului Gross, 1875, Thomas Eakins Pictura are ceva șocant și pentru privitorul de azi, scena din teatrul de operație este foarte realistă. E greu să-ți iei privirea de la carnea expusă sau să nu fii mișcat de durerea femeii din fundal. De către contemporani pictura a fost considerată scabroasă și lipsită de empatie (pentru public, mai ales).

Clinica Doctorului Gross, 1875, Thomas Eakins
Pictura are ceva șocant și pentru privitorul de azi, scena din teatrul de operație este foarte realistă. E greu să-ți iei privirea de la carnea expusă sau să nu fii mișcat de durerea femeii din fundal. De către contemporani pictura a fost considerată scabroasă și lipsită de empatie (pentru public, mai ales).

Portretul Doamnei X, 1884, John Singer Sargent Un portret aparent nevinovat și foarte contemporan - nu e greu să-ți imaginezi un star de la Hollywood într-o astfel de rochie elegantă și senzuală. Dar tocmai de aici au plecat problemele. Pe de o parte, rochia și poza au fost considerate indecente, pe de altă parte, doamna în cauză, Madame Pierre Gautreau, era foarte cunoscută în societate. Pictura a fost primită foarte prost de critică și ridiculizată de public. Doamna Gautreau, inițial bucuroasă să i se facă portretul, a fost umilită de rezultat.

Portretul Doamnei X, 1884, John Singer Sargent
Un portret aparent nevinovat și foarte contemporan – nu e greu să-ți imaginezi un star de la Hollywood într-o astfel de rochie elegantă și senzuală. Dar tocmai de aici au plecat problemele. Pe de o parte, rochia și poza au fost considerate indecente, pe de altă parte, doamna în cauză, Madame Pierre Gautreau, era foarte cunoscută în societate. Pictura a fost primită foarte prost de critică și ridiculizată de public. Doamna Gautreau, inițial bucuroasă să i se facă portretul, a fost umilită de rezultat.

Război în tranșee, 1932, Otto Dix Opinia publică a vremii a fost șocată de o prezentare atât de horifică și lipsită de eroism a războiului. Autorul, supraviețuitor al Primului Război Mondial, își exorciza demonii (avea coșmaruri cumplite provocate de ororile de pe front) prin pictură. Majoritatea picturilor lui Dix au fost arse din acest motiv, iar naziștii i-au cerut să demisioneze din postul de profesor la Academia din Dresda. A fost apoi forțat să lucreze în departamentul de arte frumoase al celui de Al Treilea Reich și i s-a interzis să mai picteze imagini ofensatoare.

Război în tranșee, 1932, Otto Dix
Opinia publică a vremii a fost șocată de o prezentare atât de horifică și lipsită de eroism a războiului. Autorul, supraviețuitor al Primului Război Mondial, își exorciza demonii (avea coșmaruri cumplite provocate de ororile de pe front) prin pictură. Majoritatea picturilor lui Dix au fost arse din acest motiv, iar naziștii i-au cerut să demisioneze din postul de profesor la Academia din Dresda. A fost apoi forțat să lucreze în departamentul de arte frumoase al celui de Al Treilea Reich și i s-a interzis să mai picteze imagini ofensatoare.

 

Autoportret, 1500, Albrecht Durer Cum și-a permis autorul să semene cu Isus? Asta e întrebarea. De la expresia serenă, la părul lung și barba asortată, până la poziția mâinilor, era clar că Durer se credea Creatorul. Dacă era cu “c” mic, nimeni nu s-ar fi simțit câtuși de puțin lezat.

Autoportret, 1500, Albrecht Durer
Cum și-a permis autorul să semene cu Isus? Asta e întrebarea. De la expresia serenă, la părul lung și barba asortată, până la poziția mâinilor, era clar că Durer se credea Dumnezeu.

 

Judecata de Apoi, 1541, Michelangelo Înalții prelați au considerat că această frescă nu are ce căuta în altarul Capelei Sixtine, locul său fiind mai degrabă în baia publică sau la tavernă - spații mai potrivite pentru trupurile despuiate desenate fără nicio jenă de acest Michelangelo. După moartea autorului, biserica o ordonat ca peste rușinea personajelor să fie pictate văluri. Cel puțin jumate au fost date la o parte în timpul lucrărilor de restaurare din 1980 și 1994.

Judecata de Apoi, 1541, Michelangelo
Înalții prelați au considerat că această frescă nu are ce căuta în altarul Capelei Sixtine, locul său fiind mai degrabă în baia publică sau la tavernă – spații mai potrivite pentru trupurile despuiate desenate fără nicio jenă de acest Michelangelo. După moartea autorului, biserica o ordonat ca peste rușinea personajelor să fie pictate văluri. Cel puțin jumate au fost date la o parte în timpul lucrărilor de restaurare din 1980 și 1994.

Mic dejun la iarbă, 1863, Édouard Manet Ce picnic mai e și ăsta unde o doamnă fără haine și inhibiții, șade elegant lângă doi dandy îmbrăcați la patru ace, care nici măcar nu o bagă în seamă. Atât subiectul cât și realizarea (pictată cu mișcări evidente de pensulă, pe alocuri nefinisată, de dimensiuni mari rezervate imaginilor istorice) - toate acestea au scandalizat critica vremii și opinia publică. Privitorii au ales să judece imaginea mot-a-mot, în loc să privească dincolo, spre măiestria autorului și semnificațiile artistice. Se bârfea că pictura era un comentariu la tranzacțiile cu carne care se petreceau (și se mai petrec și azi) în Bois de Boulogne.

Mic dejun la iarbă, 1863, Édouard Manet
Ce picnic mai e și ăsta unde o doamnă fără haine și inhibiții șade elegant lângă doi dandy îmbrăcați la patru ace, care nici măcar nu o bagă în seamă. Atât subiectul, cât și realizarea (pictată cu mișcări evidente de pensulă, pe alocuri nefinisată, de dimensiuni mari rezervate imaginilor istorice) – toate acestea au scandalizat critica vremii și opinia publică. Privitorii au ales să judece imaginea mot-a-mot, în loc să privească dincolo, spre măiestria autorului și semnificațiile artistice. Se bârfea că pictura era un comentariu la tranzacțiile cu carne care se petreceau (și se mai petrec și azi) în Bois de Boulogne.

 

Originea lumii, 1866, Gustave Courbet Încheiem en fanfare, cu o pictură care se pare că e la fel de scandaloasă azi ca și acum mai bine de 100 ani, când a fost lansată către publicul inocent (Facebook i-a interzis pagina dedicată). Gustave era un om sincer, care vorbea pe șleau. Era enervat de ipocrizia nudurilor idealizate, de recursul la alegoriile mitologice ca scuză acceptabilă pentru prezentarea goliciunii. Să spunem lucrurilor pe nume și să aratăm carnea în toată gloria ei. O puteți vizualiza aici (am ales să nu o aratăm ca nu cumva să vă priveasca șeful peste umăr tocmai în momentul când admirați și voi o operă de artă).

Originea lumii, 1866, Gustave Courbet
Încheiem en fanfare, cu o pictură care se pare că e la fel de scandaloasă azi ca și acum mai bine de 100 ani, când a fost lansată către publicul inocent (Facebook i-a interzis pagina dedicată). Gustave era un om sincer, care picta pe șleau. Era enervat de ipocrizia nudurilor idealizate, de recursul la alegoriile mitologice ca scuză acceptabilă pentru prezentarea goliciunii. Să spunem lucrurilor pe nume și să aratăm carnea în toată gloria ei. Click pe imagine ca s-o vedeţi (am ales să nu o aratăm ca nu cumva să vă priveasca șeful peste umăr tocmai în momentul când admirați și voi o operă de artă).