Hitchock şi muzele chinuite

poza articol Hitchcock

E liniște în camera de hotel, în timp ce Marion își face ultimele calcule. Hotărâtâ în decizia luată, se îndreaptă cu pași măsurați spre baie, se dezbracă și lasă apa fierbinte să îi curețe conștiința și oboseala. Pe nesimțite, o umbră diformă apare în spatele perdelei translucide de duș. O mână care ține un cuțit se ridică și începe să cadă asupra femeii îngrozite, care țipă, țipă, țipă. Apoi se lasă liniștea întreruptă doar de sunetul constant, reconfortant al apei care curge în continuare și spală sângele.

 

E greu să nu-ți imaginezi ceva pervers în preferința lui Hitchcock pentru actrițe blonde cu ochi albaștri și trăsături ariene. Frumuseți clasice, sub a căror aparență rece și controlată întrezărești mereu dorințe reprimate, obsesii și amenințări voalate. Maestru al suspansului, Hitchock a creat thrillere viscerale, unde senzația de groază era obținută printre altele, prin apelul la terori primare și prin tehnici cinematografice inovative. Frica simțită de femei a fost mereu o temă predilectă în filmele de groază, iar pentru Hitchcock era absolut esențial ca actrițele sale să se confunde cât mai mult cu victimele pe care le interpretau. Chiar dacă asta înseamna că urmau să sufere la propriu, spre delectarea regizorului și a publicului.

 

Poate cea mai chinuita dintre toate a fost Tippi Hedren, care a jucat în două dintre filmele lui Hitchcock, The Birds și Marnie (alături de Sean Connery). La mulți ani după moartea regizorului, Hedren, care acum are peste 80 de ani, a declarat că s-a simțit terorizată de Hitchcock, fizic și psihic. Pentru scenele violente din Păsările, actrița a fost asigurată că nu va lucra cu păsări adevărate, ci cu butaforii mecanice. Odată contractul semnat, filmările au început, iar biata Tippi Hedren a fost atacată și ciupită zilnic de grauri, scenă după scenă, timp de cinci zile.

 

Când a filmat The Birds, Hedren era complet necunoscută și lucra ca fotomodel. Hitchock a remarcat-o în paginile unei reviste și i-a oferit rolul, după care s-a îndrăgostit nebunește de ea. Dragoste care s-a transformat rapid în ură, după ce avansurile i-au fost respinse. O altă scenă grea pentru actriță a fost cea din Marnie, când personajul interpretat de Hedren este suspus unui viol brutal. Scena respectivă a însemnat și finalul carierei la Hollywood pentru Hedren, care a refuzat să mai joace în filmele lui Hitchock, deși era sub contract pentru încă șapte ani. Tippi Hedren este mama lui Melanie Griffith.

 

Kim Novak a scăpat mult mai ușor. Novak a jucat într-un singur film regizat de Hitchock, în Vertigo, alături de James Stewart. La vremea respectivă, Vertigo n-a avut parte de cele mai bune critici, dar odata cu trecerea timpului, lucrurile s-au schimbat dramatic, iar fimul este considerat acum printre cele mai bune din toate timpurile. Novak a declarat că, pe parcursul filmărilor, Hitchcock s-a comportat ca un adevărat genteman. Pe de altă parte însă, relația lor profesională a fost destul de încordată, din cauza că regizorul a refuzat să o ajute cu indicații pe parcursul performanței.

 

Mulți văd în Vertigo tușe clar autobiografice bazate pe obsesia lui Hitchock pentru Hedren. Tot așa cum pe Hedren, Hitchock vroia să o transforme în femeia perfectă a visurilor sale (îi dicta cum să se îmbrace, ce ruj să poarte etc); la fel și în Vertigo, personajul interpretat de Jimmy Stewart încearcă să transforme personajul lui Novak în femeia obsesiilor sale.

 

Janet Leigh a jucat în probabil cel mai faimos film al lui Hitchcock. Psycho a produs o revoluție la vremea sa, din două motive. Hitchock a depus orice efort astfel încât spectatorii să nu aibă niciun fel de informație despre film înainte să-l vadă (actorii nu au avut voie să dea niciun detaliu despre intrigă; la începutul filmului, Hitchcock însuși apărea pe ecran cu un mesaj special prin care îi rugă pe spectatori să nu vorbescă cu nimeni despre film, astfel încât să nu le strice experiența celor care nu l-au văzut încă; filmul e bazat pe o carte și se spune că Hitchcock cumpăra toate exemplarele din orașul în care urma să ruleze Psycho). Pe lângă asta, până la Psycho nu s-a mai pomenit ca protagonista să moară în primele 20 de minute ale filmului. Și ce moarte! Una dintre cele mai cunoscute scene de acest fel din istoria cinematografiei. Iar Janet Leigh a îndurat ceva pe parcursul filmărilor. Goală, în spatele perdelei de duș, în timp ce Hitchock însuși mânuia cuțitul, repetând și tot repetând pentru scena centrală. Urmarea? Și în ziua de azi lui Leigh îi e frică să facă duș sau dacă nu are alternativă, se asigură că perdeaua nu este trasă și că stă cu fața spre ușă.

 

O altă “glumă” cu care Hitchcock s-a amuzat pe seama lui Leigh: când se întorcea în trailer-ul ei de la masa de prânz, în fotoliul de machiaj se afla un manechin desfigurat al lui Mother Bates (personaj din Psycho). Leigh a încercat să scuze această festă spunând că probabil Hitchcock testa pe ea diverse soluții pentru înfățișarea lui Mother Bates, astfel încât să o aleagă pe cea care avea să provoace cele mai teribile țipete. Janet Leigh este mama lui Jamie Lee Curtis.

 

Mulți s-au întrebat dacă nu cumva blonda originală, cea de la care a pornit totul, n-a fost de fapt Grace Kelly. Un personaj controversat, Kelly, a avut o carieră fabuloasă la Hollywood (care a inclus un Oscar pentru ce mai bună actriță); carieră la care a renunțat după doar câțiva ani, când s-a măritat cu Prințul Rainer de Monaco și a devenit Alteța Sa Serenă, Prințesa Grace de Monaco. Hitchcock a suferit mult când și-a pierdut muza, care jucase deja în trei dintre cele mai cunoscute filme ale sale (Dial M for Murder, Rear Window și To Catch A Thief). Și a tot încercat să o convingă să se reîntoarcă la film, dar fără succes. Tot mai multe bârfe sugerează că sub înfățișarea de blondă ingenuă, Kelly ascundea un apetit sexual debordant, pe care și-l împlinea adeseori cu partnerii de filmări sau cu soții prietenelor. În cuvintele regizorului: “Grace Kelly este ca un vulcan ascuns de zăpezi” – combinația perfectă, pentru gustul lui Hitchock, de gheață și foc, de chin și plăcere.

 

Într-un interviu din 1967, François Truffaut a încercat să afle de unde această obsesie a lui Hitchcock pentru blondele patriciene. “De ce sunt protagonistele mele mereu aceleași blonde sofisticate? Pentru că ne plac doamnele de salon care odată în spatele ușilor închise se transformă în târfe.”