Generalii pe tocuri

poza articol tocurile

O combinație fatală între dominanță și supunere, tocurile înalte îți alungesc picioarele și-ți unduiesc șoldurile; dar în același timp te fac mai vulnerabilă și mai limitată în mișcări. Și cu toate că în ziua de azi sunt mai degrabă purtate de femei, istoria arată că tocurile au fost la început apanajul masculinității.

 

În 1599, Șahul Persiei (Iranul din ziua de azi) a hotărât că ar ar fi cazul să ceară ajutorul Europei împotriva acaparatorului Imperiu Otoman. Așa că și-a trimis ambasadorul pe la curțile regale din Rusia, Germania și Spania. Fiind vorba de război, ambasadorul era însoțit și de câțiva dintre venerabilii generali persani, responsabili de impresionanta cavalerie a șahului, printre cele mai renumite din lume. Generalii purtau tocuri. Nu ca să fie mai înalți sau mai eleganți, ci ca să poată călări mai bine. În stilul de luptă persan, călărețul trăgea cu arcul ridicat fiind în șa. Tocurile îi oferau astfel stabilitate în iureșul luptei.

 

Monarhii europeni și curtierii de pe lângă ei, impresionați de virilitatea persană, au fost cuceriți pe dată și au adoptat rapid stilul. Tocurile înalte au început ca un simbol macho. Și au continuat în secolele  XVI-XVII ca emblemă a statutului social. Doar bogații purtau tocuri (greu de imaginat un țăran muncind câmpul în pantofi cu toc), doar aristocrația avea voie să poarte tocuri roșii (Louboutin, anyone?) și nimeni nu avea voie să poarte tocuri mai înalte decât regele. E vorba despre Ludovic al XIV-lea, firește.

 

Doamnele au adoptat și ele rapid moda, dar nu ca să seducă (la început), ci ca urmare a unei perioade în care era de bon ton ca femeile din înalta societate să adope cât mai multe detalii vestimentare din stilul masculin (pălării, epoleți și, într-un final, tocuri). Odată suite pe ele însă, valoarea erotică s-a dezvăluit cu toată forța. Silueta feminină, cu umerii expuși, bustul proeminet și talia de viespe, exagerată de corsetul bine strâns, în contrast cu masivitatea crinolinei, a devenit cu atât mai apetisantă pusă în valoare de o pereche de tocuri.

 

Oricine s-a suit vreodată pe tocuri știe puterea lor de transformare instantanee: umerii se îndreaptă, talia se cambrează, picioarele devin mai lungi și mai subțiri. Iar ținuta în mers este cu totul alta, mai fluidă, dar și mai țanțosă, mai agresivă, dar și mai reținută. Greu să reziști.

 

Odată cu epoca Iluministă, tocurile bărbaților au devenit mai late și mai pătrățoase, după care au dispărut de tot. Începea o nouă eră, cea a a bărbaților îmbrăcați discret, fără brizbrizuri și zorzoane. Rolul bărbatului educat era să educe la rândul lui, să schimbe lumea prin virtute și rațiune. Statutul social se obținea prin muncă și spirit civic, nu prin privilegii pre-dobândite și podoabe ridicole. Tocurile înalte erau acum asociate cu frivolitățile aristocrației renașcentiste și au fost lăsate pe seama doamnelor.  Dar chiar și acestea au încetat să le mai poarte după Revoluția Franceză. Au revenit la modă abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Iar bărbații nu le-au mai purtat aproape de loc, cu câteva excepții: cowboys (ciocatele), hippies (platformele groovy) și Tom Cruise.

 

De reținut că pantofii înalți au existat de multe mii de ani, înainte de apariția flamboiantă a persanilor la curțile europene. Dar e o diferență între pantoful înălțat printr-o platformă, din lemn sau de plută și pantoful cu toc. În Egipt, bogații purtau platforme că să nu murdărească de praf, iar măcelarii de sânge. În Antichitate, în Grecia și Roma, actorii purtau platforme de diverse înălțimi ca să reprezinte mai bine rangul unui personaj. În Roma antică mai purtau platforme prostituatele, ca simbol al apartenenței la breaslă (prostituția era legală în Roma acelor vremuri).

 

Alte platforme cu renume istoric sunt faimoasle chopine. Inventate în Turcia, au fost transformate într-un simbol al statutului social de către doamnele și curtezanele venețiene. Se presupune că chopinele erau de fapt un eufemism pentru cătușe: erau atât de înalte (puteau ajunge până la 70cm), încât sclavelor din harem le-ar fi fost practic imposibil să evadeze. Vă imaginați că, odată cocoțate pe asemena catalige, doamnele aveau nevoie de ajutorul servitorilor ca să se poată deplasa (Lady Gaga, anyone?).

 

Mai există o teorie alternativă, conform căreia pantofii cu toc au fost inventați de Caterina de Medici pe la 1530. Caterina era mică de statură, urâtă și geloasă pe Diane de Poitiers, amanta Ducelui de Orleas, viitorul rege al Franței și soțul Caterinei. În încercarea de a găsi un avantaj competitiv, a hotărât că are nevoie de o soluție prin care să-și manifeste ascendența la propriu. Și iată cum, din nesiguranța și nefericirea unei tinere neveste s-a născut unul dintre cele mai puternice simboluri ale sexualității. Clar preferăm teoria cealaltă, cea cu generalii persani virili, sprinteni pe tocurile lor cazone.